Biserica este mireasa lui Hristos:
2Cor. 11:
2 ...v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.
Apoc. 21:
9 ...„Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!” †
Despre lucrurile cerești nu ne este dat să știm noi bine aici pe pământ. Ce ar putea să însemne „mireasa” acolo în ceruri? În desăvârșirea celor dumnezeiești, va însemna ce i-a fost pregătit de la început, dincolo de priceperea omului pământesc.
Dar știm ce înseamnă „mireasa” aici pe pământ. Și ar trebui să ne fie de ajutor, pentru că despre căsătorie ni se spun lucrurile în detaliu, ceea ce ar trebui să ne fie de învățătură și în ce privește mireasa Domnului.
Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă
De ce oare se numește Biserca „mireasă”? Știm însă bine ce înseamnă „mireasă” pe pământ, între oameni. Așadar ar trebui să luăm aminte la ce este mireasa, și nevasta, pe pământ, ca să înțelegem mai bine mireasa Domnului.
Mat. 19:
4 ...„Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască,
5 și a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup”?
6 Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
...
9 ...vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește...”
1Cor. 7:
15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. †
Cei doi sunt un singur trup, și ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă, și în ce privește căsătoria oamenilor, și în ce privește mireasa Domnului. Afară de pricină de curvie, ceea ce, duhovnicește, înseamnă așa:
1Cor. 5:
9 V-am scris în epistola mea să n-aveți nicio legătură cu curvarii. –
10 Însă n-am înțeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreți, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieșiți din lume.
11 Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice „frate”, totuși este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. †
Afară de pricină de curvie
Aceștia sunt „curvarii”, în sens duhovnicesc, de care Domnul se desparte. Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă, „afară de pricină de curvie” (versetul 9). Când cineva s-a făcut „curvar”, omul acela el însuși s-a făcut așa, adică a „curvit” dându-se cu lumea aceasta. Și, în consecință, Domnul nu va mai avea nimic de-a face cu el (versetul 11). Ni se spusese doar dinainte ce avea să se întâmple.
Omul acela s-a făcut „curvar” pentru că așa a ales el. Nu înseamnă că l-a pierdut Hristos, ci că s-a dus el însuși. Și între oameni de asemenea, desfacerea căsătoriei este scripturală în caz de curvie.
Nevasta cuiva din biserică preacurvise. Atunci omul acela a divorțat. Pentru un asemenea fapt, ceilalți l-au ostracizat. Cine era vinovat? Să vedem:
1Cor. 6:
15 Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, și voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
16 Nu știți că cine se lipește de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”.
...
19 Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? †
— Ai divorțat!
— Dar dacă omul se spurcă ducându-se la o curvă, cum atunci când propria nevastă a preacurvit? Nu trebuia să divorțez?
— Ba du-te și stai în ultima bancă!
Mânia în biserică era mare. Dar cine era vinovat? El, divorțatul, sau celelalte nouăzeci și nouă de oi neprihănite? Cuvântul „divorțat” stârnește pe unii la mânie, dar iată că uneori poate să însemne om neprihănit.
Un pastor tânăr povestea de la amvon următoarea întâmplare:
„Un om credincios s-a dus la o curvă. Apoi l-au apucat remușcările, rău de tot. Când s-a uitat în oglindă, iată că părul îi albise complet. De ce? Pentru că n-a avut credință destulă! Dacă ar fi crezut numai că Isus ne iartă! Credința noastră este în El, care ne iartă! Aceasta este credința!”
Altfel spus, credință să fi avut și părul din cap îi rămânea negru, nici o problemă.
S-ar zice că pocăința omului aceluia i-a displăcut tânărului pastor. E adevărat că Isus ne iartă, pentru lucrul acesta S-a jertfit. Și noi luăm iertarea Lui, oferită oricărui om, prin credință. Totuși, iertarea aceasta nu este frâu liber la păcat. Pocăința unui om căruia i-a căzut cerul în cap nu este de disprețuit. Mai bine să ne pocăim de păcate, cu cerul și pământul, decât „credința” nebună dintr-un păcat în altul, care duce drept în iad.
O fi fost tânărul acela pastor, și o fi fost curvarul acela om păcătos, dar între ei eu îl aleg pe al doilea.
Vrea să se despartă? Să se despartă!
Acum, să ne uităm la versetul 15 din 1Cor. 7, mai sus. Desfacerea aceasta a căsătoriei nu este păcat. Omului îi este îngăduit să se despartă de o nevastă necredincioasă atunci când ea vrea să plece. Suntem chemați să trăim în pace. Și dacă ea spune că e credincioasă, dacă vrea să se despartă, tot necredincioasă e.
La fel, în ce privește Mireasa lui Hristos. Dacă cineva căzut de la credință, „vrea să se despartă, să se despartă”, nu este legat. Adică dacă cineva se duce cu lumea, nu înseamnă că l-a pierdut Hristos, ci că s-a dus el însuși:
2Tim. 4:
10 ...Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit... †
Dima nu era un orișicine. Ci apare în Col. 4 și Filim. 1, ca tovarăș al lui Pavel. Să luăm aminte.
1Tim. 1:
19 ...să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință.
20 Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească. †
Multe păcate am făcut și eu, cel care scrie aici. O, Doamne! Nu mai vreau să păcătuiesc deloc, niciodată, dacă voi putea – prin harul Tău.
Slăvit să fie Numele Domnului! ◆
