Este absolut uimitor cum putea să arate un imn de luptă în seculul al XIX-lea. N-o să vă vină să credeți. Numit „The Battle Hymn of the Republic” (imnul de luptă al republicii), este în întregime cristic: fiecare strofă, fiecare vers. Definitoriu pentru secolul de apogeu al creștinismului pe pământ. Prin 1930 a candidat pentru imnul național american, dar nu a fost ales. Trecuse vremea, venise invazia, se schimbau oamenii.

Nimeni pe lume nu mai are un imn național, sau militar, închinat lui Isus Hristos. Ne-am obișnuit cu imnurile pe care le auzim mereu, mai ales la olimpiadă; le știm bine: „Deșteaptă-te române”, „La Marseillaise”, „The Star-spangled Banner”, și alte sute de imnuri sau marșuri militare care toate sunt patriotice, inspiră vitejie și dăruire pentru scopul pentru care au fost făcute. Toate sunt omenești, pentru oameni, fără Dumnezeu. Iată că sunt „liberi” oamenii, nu le mai trebuie Dumnezeu.

The Battle Hymn of the Republic este cea mai frapantă expresie de credință creștină la nivel de națiune. Și această națiune (americană) a trecut printr-un război civil atunci în secolul al XIX-lea, frate contra frate, cântând imnul de luptă. Dar Satana a fost învins: credința, în ciuda morții, a înflorit. Ce poate fi mai frumos decât imnul cristic al victoriei care biruiește moartea, oricât de mulți au pierit atunci. Era vremea războiului în ceruri. Ce putea Satana să atace mai crunt decât leagănul credinței, care era America. Și dracii au atacat, oamenii s-au omorât unii pe alții într-un război sângeros, dar Satana a fost învins: credința, în ciuda morții, a înflorit.

Iată textul integral al imnului, în original în limba engleză:

Iată și o traducere, parțială, în limba română:

Frumoasă traducere (nu știm de unde vine), duhovnicească și inspirată.

Dar cum se poate traduce „As He died to make men holy, let us die to make men free” prin „Iar prin jertfa Lui pe cruce oameni liberi ne-a făcut”? Mie mi se părea că, așa cum a murit El să sfințească oamenii, așa să murim și noi să-i facem liberi (imn de război). Poate s-au împotrivit unii să poată versul original să fie tradus în românește, și a fost înlocuit. Nu se potrivea cu teologia zilei. Dacă sunt lucruri mai greu de înțeles din cele care vin din marele secol, mai bine am face să ne smerim puțin – lucrul acesta place Domnului – și poate vom înțelege. E mai greu de presupus că teologia zilelor noastre e superioară, ci e influențată negativ de toate cele care ne asaltează.

Și chiar dacă ne-am uita la cartea de cântări numai, cam aceeași în toate bisericile evanghelice, câte din cântări au mai fost adăugate în vremurile noastre? Știm că dacă o cântare nu e inspirată de Duhul, nu apare acolo. Altfel spus, nu e adoptată de biserici de toate felurile. De unde vin cântările din carte? Cele mai multe, din secolul al XIX-lea. Lucrul acesta e un bun indiciu al stării de sănătate duhovnicească în bisericile evanghelice ale zilelor noastre. S-au scris sute și mii de cântece, unele pe muzică rock, dar fără să fie adoptate de biserici. A avut Domnul grijă.

Sfârșit de vremuri

Satana a fost aruncat* jos. Mare bucurie a fost atunci în ceruri! E „vai de voi, pământ și mare!”† Au căzut toți aici, pentru că oamenii pământului nu cred în Hristos. Și totuși aveau să vină vremuri grele și pentru biserici, și mai ales pentru biserici.

Cum atunci, după ce că frații noștri au biruit, tot aici pe pământ au fost aruncați Satana și ai lui? N-ar fi putut să fie trimiși în Adânc? Nu chiar. Nu venise încă vremea:

De acum, se va vedea cine poate să stea cu adevărat în picioare; sau cine iubește mai degrabă lumea aceasta.

Și apoi, nu e întrebarea aceasta nebună? Știe Dumnezeu ce e rânduit pentru fiecare. Nu vom avea oricum parte de botezul†* cu foc și noi, ca și toți ceilalți înaintea noastră? Adică un botez al încercărilor – căci cine e încercat† e ca aurul: cu cât e mai bine ars în foc, cu atât e mai curat.

Încheiere

Acest articol este ultimul din seria secolului al XIX-lea. De terminat n-am mai termina, dar ne vom opri aici, sperând că v-am convins. Dacă nu, scrieți-ne, să vedem de ce. Dar noi credem totuși că am putut dovedi că,

1. Omenirea astăzi este apostatică (comparând cu marele secol),

și că,

2. Marele secol a fost apogeul creștinismului (astfel a fost învins Satana în războiul din cer, pentru că frații noștri erau puternici duhovnicește).

De acum, să ne întâlnim iarăși în alte articole, sau scrisori, sau mesaje de email. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Slăvit să fie Numele Domnului! ◆

Nu că ar vrea ei, sau noi, acest lucru, dar cei mai mulți dintre oameni sunt săraci – ca și noi aici la Biserica Săracilor. Săracul și-a văzut întotdeauna de treaba lui, ascultător și umil.

Apoi a venit Isus Hristos și a spus niște lucruri nemaiauzite, de care nimeni până atunci nu avea idee.

Ferice de voi, săracilor!

Spunea Isus,

Dar în altă parte a zis și...

...ceea ce este diferit:

1. Ferice de voi care sunteți săraci. Săraci. Atât. (versetul 20)

2. Ferice de cei săraci în duh. În duh! (versetul 3)

Lucrurile acestea ni se spun așa ca să le luăm în ambele feluri. Așadar, cine tânjește după Duhul lui Dumnezeu („sărac în duh”, omul smerit, în contrast cu cel plin de el) și cine e „flămând” după neprihănire, acela va fi săturat și va ajunge în Împărăția cerurilor.

Dar, dintre oameni, cine e mai aproape de Împărăție? Cel sărac, sau flămând – de data aceasta la propriu (versetele 20, 21). Pentru că...

E vai de voi, bogaților!

Vorba aceasta e pentru cei care, bogați fiind, credeau că merg în cer, dar au ajuns în iad. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților†. Acolo unii, care înfruntau pe Hristos, vor scrâșni din dinți, mânioși. Alții, care au vrut Împărăția dar n-au primit-o, vor plânge („veți plânge și vă veți tângui”). Așa vor plânge și bogații cărora li se adresează Domnul aici. Vor plânge și se vor tângui, la fel ca în pilda† bogatului și a lui Lazăr.

Lucrurile acestea erau atât de neobișnuite pentru urechile oamenilor, că până și proprii Lui ucenici se mirau – atunci cine mai poate fi mântuit?

Aceasta pentru că dintotdeauna oamenii așa zic: că bogățiile sunt binecuvântări de la Dumnezeu – ceea ce și sunt uneori. Iar ceilalți sunt blestemați. Și deci omul bogat e binecuvântat. Și tocmai el, cel binecuvântat, să nu fie mântuit? Dar atunci, cine mai rămâne să fie mântuit? Pârlitul ăsta, sărăntocul?

El, el va stăpâni în ceruri, bogatule, și te va judeca:

Acum pentru prima dată auzim altceva. De altfel, Domnul însuși spune că a venit să aducă vestea bună a evangheliei săracilor†, nu bogaților (subtitlul acestui articol).

Până în ziua de azi. Dar degeaba. Și azi, mirarea e tot așa de mare, ca atunci. Și omul dă din cap cu neîncredere, „așa o fi”, dar nu se vorbește despre astfel de lucruri, că doar n-o să alungi bogații din biserici... Ce s-ar alege, fără banii lor? Cum să plătești salariile? Cum să plătești clădirile? Cum să trimiți în misiune? Cu banii săracilor, care nu sunt?

Locul de cinste

Numai că, din fire, bogatul e obișnuit cu locul de cinste. Iar în biserică, n-ar sta în banca lui. Ci intră în comitete, ia decizii, ia posturi (de pildă, ca diacon). Și nu zice nimeni nimic, dacă e să devieze biserica răstălmăcind Cuvântul, sau dacă pleacă unii că nu-și mai suportă urechilor. Iar ceilalți zic că e bine, uite ce frumos, uite că avem de toate, stai aici jos și ascultă Cuvântul lui Dumnezeu.

Și apoi, vezi ce diaconi însemnați avem noi, nu ca amărâții ăia, știm noi de unde...

Unor astfel de oameni le vorbește Isus așa:

„Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” (versetul 25) Cât de greu! Cu toate acestea, nu este cu neputință. Dar cât de greu! Așa scrie, nu? Nu scrie că ar fi cu neputință, dar scrie că va fi greu, greu de tot. Pentru un „om bogat”. Nu neapărat pentru unul care se „încrede” în bogății. Ci pentru un om bogat, punct.

Acum, intrând în detalii, „cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății, să intre în Împărăția lui Dumnezeu!” (versetul 24) De data aceasta, pentru cei ce se încred în bogății. Observați în versetele 23-25 cum Domnul se referă la cei bogați în general, de două ori, și la cei care se încred în bogății de asemenea, o dată. Înseamnă că e cam tot una, pentru că cine a ajuns bogat, n-a ajuns el bogat degeaba.

Dar dacă este anevoie să intre în Împărăție, totuși se poate. Va trebui însă să facă dovada, pentru că credința fără fapte e moartă†:

Laodiceea

Astăzi trăim vremea Laodiceei†, biserica vremurilor de pe urmă, când se produc multe lucruri, iar noi le cumpărăm. Și ne crește pofta să avem mai mult, este caracteristic vremii de acum:

Acestea sunt scrise bisericii, că dacă ar fi vorba de cei din lume, am pricepe imediat. Dar e vorba de biserică (Laodiceea), să băgăm de seamă: „ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol”, duhovnicește. Aici te duce pofta de îmbogățire a zilei de azi.

Tânărul bogat

Când întreba un tânăr bogat despre viața veșnică...

S-ar zice, fiecare om cu ale lui. Și cu ce are el nevoie, duhovnicește. Doar Dumnezeu cunoaște inima omului: poate nu orice bogat are nevoie să lase tot, ca să poată intra în Împărăția lui Dumnezeu. Și cine citește dă din umeri și își vede de treabă.

Prea repede. Mai aveți puțină răbdare.

Când vorbea† Isus de grijile acestei lumi, care nu trebuie să ne frământe, a spus următoarele:

„Vindeți ce aveți și dați milostenie”! Și nu te teme să faci asta. Aici Domnul se adresează tuturor, dar mai ales celor care au ce vinde. Bogății adică.

Prințesa română Ralu Callimachi*, cea care a finanțat traducerea Bibliei, a făcut lucrul acesta. Născută extrem de bogată, a murit în sărăcie.

Este însă obligatoriu? Păi... ori e poruncă ori ce e? E o poruncă însoțită de „nu te teme”. Adică unii se vor teme să facă asta. De teamă n-o vor face. Mai rămâne de văzut cum va judeca Dumnezeu pe un om care s-a temut să urmeze o poruncă. Poate a avut motive prea greu de depășit, sau poate n-a avut credință destulă. Ce știm noi cu siguranță este că fiecare va fi judecat cu dreptate.

Dar apoi, ca să nu răsufle cel bogat, care deja își ține respirația la aceste lucruri...

Vorbirea aceasta e drastică. ”Nu poate fi ucenicul Meu” nu îngăduie interpretări. Atâta doar că „tot ce are” nu întotdeauna se referă la avuții. Afară de cel bogat (versetele 25 și 33), când e sigur că se referă și la avuții.

Totuși, locul în biserică al multor oameni bogați e legitim

Un lucru e sigur: că locul în biserică al multor bogați e legitim. În măsura în care cred. Și totuși cei mai mulți n-au vândut tot ce au. De altfel, Pavel însuși dă instrucțiuni în ce-i privește:

„Să fie darnici” (versetul 18) nu însemnă neapărat să vinzi tot și să dai milostenie. Și apoi, lucrurile acestea sunt spuse bisericii, unora din biserică, unde omul bogat credincios, are deci, ca și unul sărac, un loc legitim.

Atunci cum rămâne cu „...nu poate fi ucenicul Meu”?

Atunci cum rămâne cu „...oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”? Rămâne așa: este cuvântul lui Isus Hristos, indestructibil, veșnic, adevărat. El va judeca pe toți. Și pe cel care a intrat în Împărăție prin urechea acului. Și pe cel care a ajuns în iad.

În încheiere

Cine e sărac și amărât, și cât de amară ar fi viața, scrieți-ne și nouă aici la Bisarc, vă rugăm, și vom fi împreună. Și noi suntem la fel ca voi: săraci și amărâți.

Deși, pe lumea asta e rușine să fii sărac. Dar e mai puțin probabil să ne batjocorească cineva, în părtășie.

Și până la urmă vor trece toate și vor veni alte vremuri, aceasta este fericita noastră nădejde†. Nu mai e mult. Iar tu, om sărac și amărât, vei străluci ca luceafărul† de dimineață.

Însă cine crede dintr-o inimă curată în Isus Hristos, e la fel de binevenit, chiar dacă e bogat.

Slăvit să fie Numele Domnului! ◆