1  Iov a luat cuvântul și a zis:

 2  „Oh! de ar fi cu putință să mi se cântărească durerea, și să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,

 3  ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!

 4  Căci săgețile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, și groaza Domnului bagă fiori în mine!

 5  Zbiară măgarul sălbatic când are verdeață? Mugește boul când are de mâncare?

 6  Poți mânca ce-i fără gust și fără sare? Are vreun gust albușul unui ou?

 7  Orice lucru de care aș vrea să nu m-ating, acela-i hrana mea, fie cât de grețoasă ea!

 8  O, de mi s-ar asculta dorința, și de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!

 9  De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Și mâna și să mă prăpădească!

 10  Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleșește: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.

 11  La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aștept, când sfârșitul se știe?

 12  Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?

 13  Nu sunt eu lipsit de ajutor, și n-a fugit mântuirea de mine?

 14  Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic.

 15  Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec.

 16  Un sloi le tulbură cursul, zăpada se îngrămădește pe ele;

 17  vine arșița vremii și seacă, vine căldura soarelui, și li se usucă albia.

 18  Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, și pier.

 19  Cetele celor din Tema se uită țintă la ele, călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd.

 20  Dar rămân înșelați în nădejdea lor, rămân uimiți când ajung la ele.

 21  Așa sunteți și voi acum pentru mine. Voi îmi vedeți necazul, și vă îngroziți!

 22  V-am zis eu oare: „Dați-mi ceva, cheltuiți din averile voastre pentru mine,

 23  scăpați-mă din mâna vrăjmașului, răscumpărați-mă din mâna celor răi?”

 24  Învățați-mă, și voi tăcea; faceți-mă să înțeleg în ce am păcătuit.

 25  O cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?

 26  Vreți să mă mustrați pentru tot ce am zis, și să nu vedeți decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?

 27  Voi năpăstuiți pe orfan, prigoniți pe prietenul vostru.

 28  Uitați-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minți în față!

 29  Întoarceți-vă, nu fiți nedrepți; întoarceți-vă, și mărturisiți că sunt nevinovat!

 30  Este vreo nelegiuire pe limba mea, și nu deosebește gura mea ce este rău?